Alimentele care au hrănit omenirea sute de ani, dar care au fost uitate. Erau prea ciudate pentru livezile comerciale
Știai că unele dintre cele mai ciudate fructe și legume din lume au fost odinioară la mare căutare, iar acum aproape nimeni nu le mai cultivă sau consumă? Fructul care arată ca un „fund de câine”, para cu aromă de unt care a dispărut pentru că arborele era... prea greu de întreținut, sau nuca vegetală care înlocuia fildeșul sunt doar câteva exemple.
De la livezile lui Thomas Jefferson până la insulele Pacificului, lumea a uitat adevărate comori naturale. Aceste plante nu doar că aveau gusturi inedite, dar unele erau esențiale pentru supraviețuire în antichitate.
Fructe și legume ciudate pe care omenirea le-a uitat
Fructe și legume despre care poate nu ai auzit niciodată au fost cândva cele mai importante și gustoase în părțile lumii lor.
Unele au fost uitate după ce au apărut opțiuni noi, în timp ce altele au dispărut complet din alte motive.
Mărul Taliaferro – deliciul suculent al lui Jefferson
Thomas Jefferson nu a fost doar un părinte fondator al Statelor Unite ale Americii, ci și un grădinar pasionat. A cultivat mai multe fructe și legume la Monticello, proprietatea sa din Virginia, dar îi plăcea și să experimenteze cu ele. Jefferson a cultivat mărul Taliaferro (Malus pumila) pe domeniu și avea în jur de 100 de pomi care produceau acest soi. Spunea că era unul dintre cele mai suculente mere pe care le-a mâncat vreodată.
Mărul Taliaferro era unul dintre cele două soiuri de mere pe care Jefferson le cultiva pentru a face cidru. Mărul avea un diametru de aproximativ 2-5 cm și era alb cu dungi roșii. Livada nu mai există pe acel teren, și se crede că soiul de măr s-a pierdut odată cu acei copaci, notează listverse.com.
Fructul cu „aspect urât” menționat de Shakespeare în „Romeo și Julieta”
Nefarul (medlar) era un fruct important în Grecia și Roma antică, dar azi e aproape necunoscut. Era un copac cu creștere lentă, care producea frunze verde închis de 7,6–15,2 cm lungime, ce își schimbau culoarea toamna. Fructul era o delicatesă toamna și iarna, mai ales înainte ca zahărul să devină o marfă obișnuită. Arborele de nefar (Mespilus germanica) face o floare alb-rozalie, care se transformă într-un fruct rotund și brun.
Când este copt, fructul devine moale și seamănă la gust cu un piure de mere condimentat. Fructul era considerat urât din cauza aspectului, Shakespeare făcând chiar aluzie la el în Romeo și Julieta, spunând că arată ca un „fund deschis”.
Francezii îl numesc popular „dos de câine”. A fost odinioară popular în Marea Britanie și este folosit încă de unii pentru a face jeleuri și lichioruri, dar a fost în mare parte uitat.
Prunul lui Murray – fantoma vegetală a Texasului
Descoperit în 1928, acest prun rar din Texas n-a mai fost văzut cu fructe de aproape un secol. Deși are flori albe și frunze păroase, fructul mic și roșu a devenit legendă. Planta e atât de rară încât nici eforturile de conservare nu au mai găsit vreun exemplar care să rodească.
Planta „Găina grasă” hrănea păsările și oamenii deopotrivă
„Găina grasă” (Chenopodium album) nu este o pasăre care are nevoie de dietă, ci o plantă care crește în diverse câmpuri și grădini – uneori considerată buruiană. Crește vertical, are frunze în formă de diamant și flori mici, albe, acoperite cu o substanță albicioasă.
Deși este o sursă bună de hrană pentru păsări și insecte, era și o legumă populară pentru oameni. Este o verdeață sălbatică din familia spanacului, iar la gătit se comportă ca spanacul.
A fost nutritivă pentru familiile sărace, dar culturile cultivate pe scară largă au înlocuit-o.
În Europa, era folosită împotriva scorbutului, iar nativii americani o foloseau pentru iritații ale pielii și afecțiuni respiratorii. Astăzi este ignorată, deși are beneficii importante pentru sănătate.
Nuca de Tagua – fildeșul vegetal care se mănâncă
Această nucă sud-americană, dură ca fildeșul de elefant, a fost folosită pentru a fabrica piese de șah, pipe și bijuterii. În forma sa imatură, conținea un lichid dulce, comestibil. Înlocuită de plastic, Tagua este acum o raritate căutată doar de cei care vor obiecte de lux... sau un gust exotic.
Cea mai ciudată dar și cea mai gustoasă pară din lume
Para Ansault era prea „ciudată” pentru livezile comerciale. Considerată una dintre cele mai gustoase pere din lume, para Ansault era mare, moale și cu aromă de unt. Totuși, pomul avea o formă neobișnuită, greu de întreținut.
Părul Ansault (Pyrus communis) a fost cultivat într-o pepinieră din Franța și a început să rodească în 1863.
Era considerat unul dintre cele mai rafinate soiuri de pere. Era mai mare decât perele obișnuite, cu o aromă „untoasă” și o textură moale, plăcută. Pomul care dădea acest fruct a dispărut în cele din urmă.
Avea o formă neobișnuită, greu de adaptat în livezile comerciale, așa că a fost abandonat. În trecut, fermierii ar fi păstrat pomul pentru calitatea perei, dar lumea s-a orientat spre livezi industriale. Pomii au fost tăiați sau uitați, iar până în secolul XX, para Ansault a dispărut.
Skirret – morcovul romanilor
Avea un gust între păstârnac și un morcov picant. Arăta și el ca un morcov și făcea flori mici, albe, în buchețele. Originar din China, a fost consemnat prima dată de romanii antici. A fost folosit și în scopuri medicinale – pentru digestie, afecțiuni urinare și chiar mușcături de șarpe. Rădăcina era folosită în preparate dulci și sărate, salate și era mai bună crudă și decojită. Gustul dulce o făcea ideală pentru chiftele vegetale.
Apoi a apărut cartoful – mai mare, mai productiv – și restul e istorie. Astăzi, grădinarii pasionați îl cultivă uneori, dar rămâne o legumă rădăcinoasă uitată.
Copacul Tava – fructul invadat de lilieci
Înalt și impunător, arborele Tava produce un fruct mic, negru-roșiatic, comestibil doar când e bine copt. Crescut în insulele Pacificului, fructul avea o perioadă scurtă de recoltare. Dacă nu era cules rapid, era devorat de lilieci și păsări. Alte soiuri, mai productive, i-au luat locul.
